Posted inActualitate

Depistat la volan deși avea permisul suspendat • ProBraila • Stiri Braila

Depistat la volan deși avea permisul suspendat • ProBraila • Stiri Braila

În ultimele 24 de ore, polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, organizând 14 acțiuni și au intervenit la 44 de evenimente, dintre care 32 au fost sesizate de cetățeni prin apel la 112.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 97 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 39.632 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 5 permise de conducere.

Ieri, 20 mai a.c., în jurul orei 13:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe strada General Gheorghe Avramescu. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

 » Citește toată știrea aici…