Posted inActualitate

”Brăila are nevoie de trei resurse importante, educație, investiții și fonduri europene” • ProBraila • Stiri Braila

”Brăila are nevoie de trei resurse importante, educație, investiții și fonduri europene” • ProBraila • Stiri Braila

Cătălin Canciu, candidatul PNL la Primăria Municipiului Brăila, a prezentat într-o conferință de presă câteva dintre obiectivele sale și a vorbit despre situația actuală din municipiu. Liberalul a spus că principalul obiectiv al său și al echipei sale va fi să renască acest oraș și să fie într-un dialog permanent cu cetățenii municipiului.

Canciu a spus că Brăila are nevoie de trei resurse importante, educație, investiții și fonduri europene.

”În primul rând de educație. Educația este punctul nostru forte. Și bineînțeles, în cadrul educației, omul este cea mai importantă resursă. Avem nevoie de creșe, de grădinițe, de școli gimnaziale, de licee, de școli profesionale. Am pierdut un sistem propus de Uniunea Europeană, Consorțiul profesional dual, pe care l-a câștigat Galațiul și 21 de milioane de euro merg în orașul vecin. Brăila mai are o problemă. Un adevărat handicap, acela că nu avem o Universitate la nivelul cerințelor sale. Brăila are nevoie de o Universitate care să atragă și să mențină tinerii în Brăila.

Brăila are nevoie de investiții. Fără resursa materială, fără bani nu poate exista dezvoltare. Este nevoie de dezvoltarea infrastructurii de business. Cea ce înseamnă că trebuie să realizeze parcuri industriale. Domnul Dragomir se lăuda pe 17 septembrie 2020 că la Brăila parcul industrial a devenit realitate. Unde o fi acel parc? A fost o minciună de campanie, ceea ce se pricep ei cei mai bine.Să manipuleze, să îmbrobodească lumea, iar acum, după 8 ani, se vede foarte bine ce a făcut”, a declarat Cătălin Canciu.

Candidatul PNL la Primăria Brăila a spus că la fel de importante sunt fondurile europene, bani pe care România îi primește aproape gratis, dar din cei peste 90 miliarde de euro pe care i-a atras România de la aderare până în prezent, foarte puțini au ajuns la Brăila.

 » Citește toată știrea aici…