Posted inActualitate

”Cine politizează sportul, eu sau PSD-istul Francisck Chiriac?” • ProBraila • Stiri Braila

”Cine politizează sportul, eu sau PSD-istul Francisck Chiriac?” • ProBraila • Stiri Braila

Astăzi, într-o postare pe rețelele de socializare, președintele CJ Brăila a adus noi acuze liberalilor și președintelui PBL Brăila, referindu-se la faptul că aceștia nu susțin performanțele realizate de echipa de handbal, calificată în sferturile de finală ale EHF European League, performanță pe care Chiriac o consideră ”uluitoare”. Nu știm ce l-a uluit pe Chiriac atât de tare, pentru că HC Dunărea a mai ajuns în această fază a celei de-a doua competiții ca valoare din EHF și în sezonul 2020-2021, iar clubul are în palmares și clasări pe podium în decursul timpului, performanță care nu a mai fost realizată în sezonul 2016-2017, când echipa antrenată atunci de Costică Buceschi a cucerit medaliile de argint în Liga Florilor, deși la începutul anului 2017 au fost mari probleme cu alocarea banilor de la bugetele locale pentru cluburile sportive din Brăila.

”Președintele președinților, cel mai tare politician dintre investitorii la jocuri de noroc, mă acuză pe mine și PNL Brăila că „târâm HC Dunărea într-un război politic” și „murdărim handbalul brăilean”.

Speculând un succes recent al echipei HC Dunărea, marioneta din fruntea Consiliului Județean Brăila a considerat că e momentul potrivit să mai arunce cu noroi înspre mine, acuzându-mă că nu susțin handbalul brăilean.

Nu, nu susțin doar handbalul brăilean, așa cum face PSD-istul Iulian Francisk Chiriac când e vorba de bani publici, eu susțin tot sportul local și consider că asociațiile și cluburile sportive locale trebuie să beneficieze de un tratament corect când e vorba despre finanțarea din banul public, nu să existe o discriminare pe criterii politice.

Nu eu am implicat HC Dunărea în jocuri politice, ci președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, a implicat clubul în așa ceva, de când finanțează preferențial clubul condus de ginerele celui care-i este stăpân și căruia-i datorează funcția de președinte al PSD Brăila: europarlamentarul PSD Mihai Tudose.  

 » Citește toată știrea aici…