Posted inActualitate

Campania „Donează Sânge, Fii Erou”, una dintre cele mai ample inițiative de donare de sânge din România, se desfășoară și în Brăila

Campania „Donează Sânge, Fii Erou”, una dintre cele mai ample inițiative de donare de sânge din România, se desfășoară și în Brăila

În această lună magică a darurilor, echipa „Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie națională de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară. Brăilenii interesați să se alăture acestei campanii o pot face în perioada 11-15 decembrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila, str. Radu S. Campiniu, nr.25, între orele 07.30 și 12.00. Scopul campaniei noastre este să aducă laolaltă cât mai mulți donatori și să sensibilizeze comunitatea cu privire la importanța donării de sânge.

Echipa „Donează sânge, fii erou!” anunță că are multe surprize pentru donatori!

Pentru a facilita procesul de donare, vă recomandăm să vă programați prin aplicațiile BlooDoChallenge sau Donorium.

Principalele criterii pe care trebuie să le îndepliniți pentru a putea dona sânge:

-vârsta: 18-60 ani;

-greutate: femei – peste 50 kg; bărbați – peste 55 kg;

-să nu suferiți de boli cronice (diabet, cancer, ciroză hepatică, boli autoimune, alte boli

infecțioase, etc.);

-să nu aveți alergii severe (cele sezoniere, minore nu sunt criteriu de excludere)

-să nu fi suferit intervenții chirurgicale majore în ultimele 6 luni, operații minore în ultimele 3 luni, sau intervenții stomatologice mici în ultimele 7 zile;

-să nu urmați vreun tratament medicamentos (suplimentele alimentare precum vitaminele și mineralele, de exemplu vitamina C și Zinc, sunt acceptate);

-să nu vă fi tatuat și să nu vă fi pus piercing în ultimele 6 luni;

-să nu fiți în perioada menstruală (sau cu 5 zile înainte sau după);

-să nu consumați alcool și alimente bogate în grăsimi cu 48h înaintea donării.

Donează sânge, fii erou! este un proiect al Federației Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) și parte a programului Standing Committee On Public Health (SCOPH) din cadrul International Federation of Medical Students’ Associations.

 » Citește toată știrea aici…